CUPA NAŢIONALĂ XCM 2018, etapa I. AVRIG MTB RACE
Avrig (SB), 21-22.04.2018


Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Avrig Mountain Bike Race cu mai puțin de o lună până la start.
Emoțiile vor fi triple în acest an pentru concurenți. Asta pentru că fiecare participant va avea 3 starturi pe parcursul celor 2 zile de concurs. Sâmbătă dimineața vom avea un contratimp (XCT) unde fiecare concurent va parcurge un tur cronometrat pe traseul de Cross Country Short Track amenajat în zona Palatului Brukenthal. Un astfel de tur va dura aproximativ 3 minute pentru cei mai rapizi concurenți. Urmează un al doilea start sâmbătă după-masă în competiția de XCC propriu-zisă, competiție care va dura aproximativ 25 de minute. Și apoi duminică la ora 10 startul în probele mai lungi, pe traseul lung sau scurt.
Ne-am gândit și la cei care nu vor sau nu pot să concureze sâmbătă dar își doresc să concureze duminică. Pentru aceștia se vor aplica penalizări de timp dar vor apărea în clasamentul general. Astfel:
nu participă la XCT – timpul său va fi timpul realizat de ultimul concurent la XCT + 1 minut
nu participă la XCC – timpul său va fi timpul realizat de ultimul concurent la XCC + 5 minute
Traseul pentru sâmbătă va fi unul de mountain bike așa cum v-am obișnuit, dar fără obstacolele prezente anii trecuți la Eliminator. Deci nimic de speriat pentru cei care nu sunt foarte abili pe partea de tehnică. Traseele de duminică vor suferi doar mici modificări pentru a ocoli unele secțiuni devenite impracticabile.
Zona de start/sosire se va muta în grădina Palatului Brukenthal cu toate punctele de interes, race office, bike wash, zona echipe, zona expo, etc., amplasate în apropierea liniei de start, cât mai la îndemâna participanților. Sperăm ca toți cei prezenți să petreacă momente plăcute și în această zonă nu doar pe traseele de concurs.

Conform clasamentului oficial al probei XCT, colegii nostri s-au clasat astfel:
  • Maus Ionașcu - locul III categoria M40+, cu timpul de 4m 15s
  • Alex Fodor - locul 22 categoria M30-39, cu timpul de 5m 20s
  • Radu Diaconescu - locul 81 categoria M30-39, cu timpul de 9m 02s

    Conform clasamentului oficial al probei XCC, colegii nostri s-au clasat astfel:
  • Maus Ionașcu - locul I categoria M40+, cu timpul de 27m 28s
  • Alex Fodor - locul 16 categoria M30-39, cu timpul de 32m 38s
  • Radu Diaconescu - locul 81 categoria M30-39, cu timpul de 49m 25s

  • Locul 81 XCT

    Radu
    Diaconescu


    Locul 22 XCT

    Alex
    Fodor

    Locul III XCT

    Maus
    Ionașcu


    Locul 81 XCC

    Radu
    Diaconescu


    Locul 16 XCC

    Alex
    Fodor

    Locul I XCC

    Maus
    Ionașcu


    Conform clasamentului oficial XCT+XCC, colegii nostri s-au clasat astfel:
  • Maus Ionașcu - locul I categoria M40+, cu timpul cumulat de 31m 33s
  • Alex Fodor - locul 16 categoria M30-39, cu timpul cumulat de 37m 59s
  • Radu Diaconescu - locul 81 categoria M30-39, cu timpul cumulat de 58m 27s


    Conform clasamentului oficial COPII, colega noastră Ana Fodor s-a clasat pe locul I categoria FETE
  • Locul I

    Ana
    Fodor


    Locul 16

    Alex
    Fodor


    Locul 81

    Radu
    Diaconescu

    Locul I

    Maus
    Ionașcu



    Locul 20 XCM

    Alex
    Fodor

    Locul II XCM

    Maus
    Ionașcu

    Conform clasamentului oficial al probei XCM, colegii nostri s-au clasat astfel:
  • Maus Ionașcu - locul II categoria M40+, cu timpul de 4h 20m 20s
  • Alex Fodor - locul 20 categoria M30-39, cu timpul de 5h 11m 19s


    Conform clasamentului oficial general, colegii nostri s-au clasat astfel:
  • Maus Ionașcu - locul I categoria M40+, cu timpul cumulat general de 4h 52m 04s
  • Alex Fodor - locul 8 categoria M30-39, cu timpul cumulat general de 5h 49m 18s

  • Locul 8

    Alex
    Fodor

    Locul I

    Maus
    Ionașcu



    Mai multe informaţii pe site-ul evenimentului.