CUPA MAX AUSNIT 2017
Lugoj 29-30.07.2017

Eşti pasionat de ciclismul pe şosea, în viteză, în bătaia vântului, în echipă sau solitar, în oraş şi pretutindeni? Atunci înscrie-te şi pedalează două zile la Cupa Max Ausnit în 29 şi 30 iulie la Lugoj şi în împrejurimi. Anul acesta se împlinesc şase ani de când sute de ciclişti pedalează la cea mai palpitantă cursă pe şosea din România! Ia cu tine şi prietenii, noi vă aşteptăm la un eveniment creat special pentru voi!
Taxa de inscriere: 0 (zero) si premii de peste 10.000EUR

Ziua 1, 29 iulie 2017: Circuit
Sâmbătă, 29 Iulie, 2017
Circuitul cuprinde câteva din cele mai valoroase elemente de arhitectură ale oraşului Lugoj: Podul de Fier, Podul de Beton, Teatrul Municipal, Casa de Cultură şi Colegiul Naţional Coriolan Brediceanu. Pedalând pe cele două maluri ale Timişului, vei descoperi centrul architectural al oraşului din zona Primăriei, dar mai ales centrul simbolic de la Ceasul Electric, mare sfetnic al lugojenilor şi primul care ajunge la întâlnire, fiind cel mai iubit loc de popas al călătorilor de pretutindeni.

Ziua 2, 30 iulie 2017: Fond
Duminică, 30 Iulie, 2017
Am gândit un parcurs demn de o cursă clasică, care să te ţină conectat în permanenţă şi să îţi ofere mai multe posibilităţi de abordare a cursei şi de alegere a momentelor pentru atac.
Traseul este schimbat faţă de anul trecut, dorind să îţi oferim un relief variat, cu multe urcări relativ scurte, dar solicitante şi cu un final croit special pentru puncheori.
Locul 5

Dana Torok


Titel Rusinaru


Andrei Harabagiu


Tiziano Balia


Sergiu Neidoni


Conform clasamentului oficial, colegii noștri s-au clasat astfel:
  • Daniela Torok - locul 5 CIRCUIT categoria FEMININ OPEN cu 6 ture in timpul de 28m 46.887s
  • Titel Rusinaru - locul 19 FOND categoria M40+ cu timpul de 3h 37m 29.854s
  • Andrei Harabagiu - locul 57 FOND categoria M30-39 cu timpul de 4h 12m 19.577s
  • Tiziano Balia - locul 50 FOND categoria M40+ cu timpul de 4h 20m 51.315s
  • Sergiu Neidoni - locul 77 FOND categoria M30-39 cu timpul de 5h 15m 21.468s


    Mai multe detalii pe site-ul competiţiei: https://raceday.ro/cupamaxausnit/.