CRATER MARATON 2014
Băile 1 Mai (Oradea), 18.05.2014



Crater Maraton este cel mai nou concurs de maraton de ciclism din jurul Oradeai. Acesta îi diferit faţă de maratoanele de ciclism organizate până în prezent în zonă prin faptul că am încercat să evităm total atăt drumurile asfaltate cât şi localităţile.
Astfel Traseul Scurt conţine mai puţin de 1 km de asfalt (în zona Start/Finish). În rest doar drum de pământ sau pietruit, poteci în păduri sau pe crestele dealurilor şi atingând doar marginea localităţilor, fără a străbate satele în lung şi în lat.
De asemenea Traseul Lung conţine doar o parte infimă de drum asfaltat şi trece doar pe o stradă dintr-o localitate.
În ceea ce priveşte frumuseţea traseului pentru început vă spunem doar că acesta trece şi printr-o pădure de conifere cu molizi, pini şi jneapăn, acestea fiind răspândite cu precădere doar la altitudini montane, cu zone mai reci – nicidecum în zone de cămpie cum întălnim în apropierea Oradiei.
În afara de pădurea de conifere traseele mai trec prin pârâu, trec în viteză prin văi secate şi pe creste, având şi urcări mai accentuate, eventual cu push-bike pentru unii dintre noi.

Conform clasamentului oficial, colegul nostru Darius Radu s-a clasat pe locul III in clasamentul general si locul II al categoriei M14-18, cu timpul de 2h 05m 01s.


Andrei Harabagiu
Locul II
Darius Radu


Mai multe detalii despre concurs pe site-ul evenimentului: www.velosportoradea.ro.