Conferinţa Naţională PRO VELO VI
Bucureşti 19-20 octombrie 2007

În perioada 19-20 octombrie 2007, asociaţiile şi cluburile sportive cu profil ciclist au participat la Bucureşti la a VI-a Conferinţă Naţională de cicloturism, ciclism urban şi promovarea bicicletei PRO VELO 2007.
Clubul Sportiv Tibiscus, membru fondator al Coaliţiei Naţionale PRO VELO, a fost reprezentat la această conferinţă de preşedintele Clubului, Marius Karnyanszky.
Conferinţa a avut două părţi, în prima zi având loc discuţii despre bicicletă ca mijloc cotidian de transport, legislaţia rutieră şi bicicleta, cicloturismul în România şi proiecte de promovare a bicicletei în România; a doua zi este dedicată constituirii, de către organizaţiile participante, a Federaţiei Bicicliştilor din România.
Deplasarea delegatului nostru a fost sponsorizată de Universitatea "Tibiscus" din Timişoara.
Câteva imagini din timpul celor două zile ale conferinţei puteţi viziona mai jos:
     
     
Deschiderea Conferinţei - alocuţiunea Excelenţei Sale Jaap L. Werner, Ambasador Extraordinar şi Plenipotentiar al Regatului Olandei în România
Deschiderea Conferinţei - Radu Mititean, director executiv CCN
           
Imagini din timpul Conferinţei

Imagine din timpul Conferinţei
     
Redactarea documentelor de constituire a Federaţiei Bicicliştilor din România

La Conferinţa PRO VELO VI au participat şi au semnat actele de înfiinţare a Federaţiei Bicicliştilor din România (în ordinea alfabetică a localităţii de provenienţă):
Asociaţia Bate Şaua Să Priceapă Iapa
020991 Bucureşti, str. Speranţei nr. 5 ap. 11
Tel/Fax 021-3159811
Tel: 0722/736694
E-mail: geobatesaua@batesaua.ro
Web: www.batesaua.ro
Clubul de Cicloturism Napoca
400457 Cluj-Napoca, str. Septimiu Albini nr. 133 ap. 18
Tel: 0744/576836
E-mail: office@ccn.ro
Web: www.ccn.ro
Organizaţia Neguvernamentală Ecologistă
"Mare Nostrum"

900692 Constanţa, str. George Enescu nr. 32
Tel/Fax: 0241/6124220, 0341/407432
E-mail: office@marenostrum.ro
Web: www.marenostrum.ro
Clubul de Turism şi Ecologie Turistor
700830 Iaşi, str. Banu nr. 8 ap. 11
Tel: 0726/794434
E-mail: turistor@gmail.com
Web: www.turistor.ro
Asociaţia bike Attack
320.119 Reşiţa, str. Petru Maior Bl. 800 cam. 331
Tel: 0726/187.399
E-mail: asbikeattack@yahoo.com
Web: www.bikeattack.ro
Societatea Carpatină Ardeleană - Satu Mare
Satu Mare
Tel:
E-mail:
Web: www.eke.ro
Asociaţia Pro Biciclo Urbo
Târgu Mureş, str. Crinului nr. 22
Tel: 0747/166432
E-mail:
Web:
Clubul Sportiv Tibiscus
300559 Timişoara, str. Lascăr Catargiu (fostă Al.Lazăr) nr. 4-6
Tel/Fax: 0256/220687
Tel: 0722/550897, 0744/599190, 0766/932275
E-mail: office@tibiscus.ro
Web: www.cs.tibiscus.ro